Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat – miercuri – că România a participat la procesul de negociere a Declaraţiei comune a Summit-ului dintre Uniunea Europeană (UE) şi Ucraina, care prevede consultarea reprezentanţilor minorităţilor naţionale.
El a mai afirmat că procesul de consultări dintre ţara noastră şi Ucraina, privind drepturile minorităţilor din această ţară, continuă şi după discuţia pe care a avut-o cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba.
Întrebat despre stadiul discuţiilor cu autorităţile din Ucraina, privind consultarea minorităţilor, atunci când vor să schimbe legislaţia, Aurescu a precizat că a început acest proces de consultări.
„Am avut o discuţie cu omologul meu, domnul Kuleba, pe 11 ianuarie, în urma discuţiei telefonice pe care cei doi preşedinţi, Iohannis şi Zelenski, au avut-o pe 4 ianuarie. Suntem în contact la nivel tehnic, aşa cum am convenit cu domnul ministru Kuleba, iar procesul va continua”, a spus ministrul de Externe.
„De asemenea, aţi putut constata că şi Summit-ul dintre Uniunea Europeană şi Ucraina, care s-a încheiat recent, a prevăzut, în Declaraţia finală a Summit-ului, un text care se referă la protecţia acordată persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, un text convenit de Uniunea Europeană şi de Ucraina, prin care se angajează părţile, inclusiv Ucraina, evident, să consulte reprezentanţii minorităţilor naţionale, să consulte Comisia de la Veneţia, aşa cum, de altfel, am solicitat şi noi. Noi am participat la procesul de negociere a Declaraţiei comune, inclusiv a acestui text care sprijină procesul despre care vorbeaţi”, a mai spus Bogdan Aurescu.